marți, 30 iulie 2013

"Casa noua"

Am lansat noul site! Afla mai multe despre noi si despre concursul pe care il organizam la sectiunea Despre maraton:   maraton.transalpinbike.ro

luni, 8 iulie 2013

A treia editie TransAlpin Bike Marathon


Despre TransAlpin Bike Marathon se poate spune ca este un concurs tanar insa in doar doi ani concursul din muntii Parang a reusit sa devina unul dintre cele mai dorite in randul ciclistilor.

Motivele nu sunt putine. TransAlpin Bike Marathon este concursul care duce participantii la cea mai mare altitudine din tara. Traseul lung, care masoara 51 km, urca ciclistii pana la 2.171 m. Acest lucru nu doar confera concursului un element extrem ci ofera si peisaje incredibile la care vor avea acces doar cei care vor participa. Daca ai parte de vreme buna, vei avea parte de unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din Romania. Daca vremea va fi mai putin buna vei fi in masura sa-ti testezi cu adevarat conditia fizica.

TransAlpin Bike Marathon are loc duminica, 11 august, si dispune de 3 trasee de concurs. Traseul Maraton – in lungime de 55 km si diferenta de nivel de 2.000 m, un traseu dificil destinat celor cu o conditie fizica buna, traseul Clasic – cu o lungime de 35 km si diferenta de nivel de 1.200 km, un traseu ce poate fi abordat de majoritatea biciclistilor si traseul Family – lung de 11 km si cu o diferenta de nivel de doar 190 m, perfect pentru parintii care doresc sa participe la concurs alaturi de copii lor.
Startul şi sosirea vor fi în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului.

·         Inscrierile la concurs incep pe data de 8 iulie pe site-ul www.transalpinbike.ro
·         Taxa de inscriere este in valoare de:
o        60lei/persoană - dacă se achită până în data de 21.07.2013;
o        80 lei/persoană - dacă se achită dupa data de 21.07.2013;
o        80 lei/persoană - dacă se achită în datele de 10 si 11.08.2013 .



Aici in muntii Parang, natura in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce iti taie respiratia. Padurile nesfarsite de brazi , raurile repezi , verdele crud al ierbii intrerupt de pete roscate caracterisice cimbrisorului de munte, combinat cu albastrul pur al cerului si o liniste totala ne dau senzatia de inceput de lume. Startul competiţiei va avea loc la 1.600 m altitudine, traseele vor strabate padurile de brazi pe coborarea spre Baia de Fier, vor urma cursul raului Galben iar apoi vor urma catarari provocatoare ce vor ajunge pe creasta la altitudinii de peste 2.100 m. 


Cei care vor veni la concurs o pot face cu cel putin o zi inainte, de sambata. Asta pentru ca zona ofera o multime de posibilitati pentru plimbari pe jos sau cu bicicleta. Concursul, avand startul in statiunea montana Ranca situata (deja) la 1.600 m altitudine, iti permite ori sa te antrenezi pe traseu in ziua premergatoare ori sa faci o plimbare de placere pe drumurile forestiere din zona. In plus statiunea Ranca este plina de pensiuni unde te poti caza si restaurante unde poti manca dupa ce te intorci din tura, toate accesibile cu masina pe drum asfaltat dinspre Sebes (nord) sau Novaci (sud).


La fel ca si pana acum, vrem ca TransAlpin Bike Marathon sa imbine frumusetea traseului, buna organizare si prietenia iar la sfarsit sa plecam sanatosi si fericiti.


Paul Dragan
Asociatia TransAlpin Bike

Cum se ajunge aici?

Ranca se afla la 62 km de Targu Jiu, 97 km de Ramnicu Valcea, 272 km de Bucuresti.

Pentru cei ce vin din Ardeal pot ajunge la Ranca pe noua sosea Transalpina - DN67 C  distanta dintre Sibiu si Ranca fiind de aprox 150 km.
  

duminică, 21 aprilie 2013

Calatorie intre Cer si Pamant - Targu Ocna & TransAlpin Bike Marathon - Ranca

Urmatoarele doua evenimente marca TransAlpin Bike sunt:

1. Calatorie intre Cer si  Pamant (XCO) la Salina Targu Ocna la data de 26 mai 2013


 In curand detalii si inscrieri pe calatorie.transalpinbike.ro

2. TransAlpin Bike Marathon (XC Marathon)- editia a treia-  la Ranca la data de 11 august 2013








In curand detalii si inscrieri pe www.transalpinbike.ro

luni, 10 decembrie 2012

Calatorie Spre Centrul Pamantului

Update:  Competitia "Calatorie Spre Centrul Pamantului" va avea loc pe data de 24 februarie 2012.  
Mai multe informatii in curand pe  calatorie.transalpinbike.ro

Ce au în comun sarea şi bicicleta?

Un concurs! 

Nici nu mă gândeam că mai dau jos din cui „bicicleta bună”, dar iată că ieri am avut parte de o surpriză cât se poate de plăcută. 

Împreună cu Paul Drăgan, de la TransAlpin Bike Marathon, şi Valentin Pasa de la Lotus Bike, am dat o fugă până la salina Slănic Prahova. Motivul? Se pare ca vom mai avea un concurs de mtb în sezonul care vine. Şi nu doar un simplu concurs ci un unicat, primul concurs de mtb desfăşurat într-o salină.



Ideea este excelentă, ce mai. Lăsând la o parte faptul ca event-ul se poate desfăşura pe orice vreme şi în orice anotimp, temperatura în mină fiind una constantă de 12-13 grade, vei avea parte şi de o sesiune intensivă de aerosoli. În plus, în weekendul când se va desfăşura, te vei putea plimba şi la suprafaţă pe dealurile perfecte pentru cicloturism.

Viteză la vale prin tunel


Ideea i-a venit lui Paul, organizatorul maratonului TransAlpin Bike, anul trecut când a vizitat mina. „Mă gândeam ce tare ar fi să pot să mă dau cu bicla prin salină”, spune el. „Am întrebat un angajat dacă se poate ajunge jos şi altfel decât cu liftul şi de aici a început totul. Am avut norocul să întâlnesc la Salrom nişte oameni minunaţi, deschişi să facem ceva unic în ţară. Primul concurs de mountain bike indoor într-o salină, desfăşurat integral pe sare!”

Acelaşi lucru îl pot spune şi eu. Oamenii de la Salrom, Compania Naţională a Sării, care ne-au însoţit prin mină, ne-au spus să le zicem orice idei avem, oricât de trăsnite, iar cele realiste vor fi puse în aplicare. Oamenii vor cu adevărat să îşi dezvolte turistic zona. Iar treaba asta nu se limitează doar la vizitarea minei. Toată regiunea este plină de dealuri pitoreşti şi reprezintă o excelentă destinaţie pentru cicloturism.

Într-adevăr, să dai pedală în mare viteză prin salină este o senzaţie interesantă, am descoperit şi eu ieri. Evenimentul va fi de tip cross country, iar bucla va avea în jur de 5 km. Traseul se va desfăşura în mină, în zonă pe care cu toţii cred că o cunoaştem, însă va urca şi la suprafaţă pe tunelul de mentenanţă, zonă pe unde nu cred că mulţi s-au plimbat. Lumină este, dar vor fi obligatorii lanternele faţă-spate.

Prin salină


Suprafaţa de rulare este iarăşi „interesantă”. Pe unele porţiuni aceasta este mai zgrunțuroasă, aspră, pe altele lucioasă şi în alte părţi mai prăfuită. Alegerea anvelopelor potrivite va fi, şi aceasta, un task în premieră pentru cei care vor participa. Zona de start este excelentă, încăpătoare, unde vor avea loc o mulţime de corturi pentru sponsori, bike expo, premiere etc. În plus mina va putea fi în continuare vizitată de turiştii obişnuiţi, chiar şi cu acest concurs desfăşurându-se.

Unul din aspectele importante pe care Paul l-a luat în calcul este zona de bike wash care va trebui să existe. Dacă la concursurile obişnuite trebuie să spălăm bicicleta de noroi şi praf, de data asta este obligatoriu să o spălăm de sare.

Şi, dacă ar fi să visăm puţin cu ochii deschişi, Salrom dispune de 7 mine: Slănic Prahova, Rm. Vâlcea, Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej şi Ocna Mureş. Imaginaţi-vă un campionat de 7 etape în cele 7 mine care să te poarte prin toata ţara.

La final evenimentul va mai oferi o premieră. Va fi primul la care organizatorul nu va putea oferi participanţilor traseul pentru gps :)

Foto: Dan Mazilu, Valentin Pasa
Video: Valentin Pasa

Autor: Dan Mazilu 

Mai multe poze pe www.dirtbike.ro

luni, 30 iulie 2012

Noutati TransAlpin Bike Marathon 2012.


Anunt foarte important.

Vineri 10.08.2012 si duminica 12.08.2012, pe primii 5 km de urcare din Novaci spre Ranca, va avea loc o etapa de raliu, motiv pentru care urcarea va fi permisa doar pana la ora 8 dimineata. Daca veniti vineri sau duminica dimineata la Ranca, va rugam sa aveti acest lucru in vedere, astfel incat fie sa incercati sa ajungeti in Novaci inainte de 8.00, fie sa alegeti una din rutele ocolitoare, in functie de zona de unde veniti, prin Petrosani, Sebes sau pe la Voineasa, urmand sa ajungeti in Ranca prin Obarsia Lotrului pe soseaua Transalpina – DN67C. Drumul este asfaltat in proportie de 100%. Astfel, daca nu ati traversat muntele pe noua sosea este o buna ocazie J

Sambata nu sunt restrictii de trafic, deci  puteti urca in Ranca indiferent de ora.

Drumul este blocat vineri si duminica intre orele 8:00 si 18:00 cu o pauza intre intre 13:00 si 14:00( in acest interval puteti urca in Ranca).


Imi pare rau pentru eventualele neplaceri cauzate.

Astazi 09.08.2012 traseele sunt marcate in proportie de 90% cu spray orange si banda ( alb cu rosu) Salvamont Gorj.

Paul Dragan



Update: 06.08.2012 - Horatiu Campian

Noutati de ultima ora de la Ranca:

Am fost sambata si duminica sa incepem sa marcam traseul. Astfel, traseele au suferit niste imbunatatiri substantiale care cu siguranta vor fi pe placul concurentilor duminica:

Pe bucata comuna care coboara de la antena la Pestera Muierii am reusit sa eliminam total celebra coborare imposibila. Am considerat necesar deoarece anul trecut, din aproape 200 de oameni, doar 1 sau 2 au reusit sa o coboare, ea fiind dificila chiar si pe langa bicicleta. Astfel, fara a pierde din farmecul traseului, ea a fost inlocuita cu una un pic mai ocolita, dar totusi frumoasa si de o dificultate ce se incadreaza in restul traseului. Nu se adauga mai mult de 2-300 m.
Tot pe coborarea spre Pestera Muierii, am gasit si pe ultima bucata, inainte de pestera, o varianta ceva mai abordabila, dar totusi ramane pentru curajosi o panta mai abrupta de 10 m la final, pe care probabil multi or sa se dea jos, bucata care nu prea merge ocolita. Apoi urmeaza frumoasa coborare pe scari....
Nu va fie frica, dificultatea coborarii nu a scazut, doar a fost ajustata pe alocuri in limite rezonabile, astfel incat zic eu ca 80% din concurenti vor parcurge integral pe bicicleta bucata din Ranca pana la pestera, exceptand poate cei 10 m de jos.

O alta zona care a creat probleme si nemultumiri anul trecut si care a fost eliminata este push-bike-ul extrem de lung de la finalul turei scurte. Astfel, dupa ce se iese la stanga de pe drumul de pe valea Galbenul, dupa trecerea prin rau, urmeaza o bucata mica comuna cu cea de anul trecut, respectiv o urcare in doua viraje destul de dificila dar pe care eu am reusit sa o urc pe bicicleta, dupa care traseul paraseste vechea ruta in stanga. Noul drum este ciclabil in proportie de 80-90% pentru un MTB-ist mediu si 50-60% pentru unul incepator, fata de 0% cat era practic inainte. Bucata nu mai are pante mari, singurele bucati de push-bike fiind vreo 3-4 portiuni scurte, de max. 50 m, unde problema nu e panta ci bolovanii. Pentru cineva foarte abil tehnic, eventual cu 29er, eu zic ca se poate face tot pe bicicleta. Eu m-am dezechilibrat pe finalul la vreo 3 urcari scurte si am mers pe langa cate 10 m. Pe final, cei mai experimentati au sa fie incantati de o urcare provocatoare dar abordabila iar cei mai incepatori se vor bucura sa parcurga pe bicicleta cateva bucati foarte frumoase de trail cu peisaj spre creste si vor impinge bicicleta putin si fara dificultati mari. Drumul nou adauga vreo 5 km la traseu si iese in soseaua asfaltata la intrare in Ranca dinspre Novaci, in zona teleschiurilor noi 3 si 4, de unde se va continua pana la finish pe sosea in usoara urcare, dand posibilitatea unui sprint final. Am analizat si posibilitatea de a duce traseul la finish peste deal pe partiile de schi, dar ar fi avut ceva push-bike serios si nu am considerat oportuna alegerea pentru traseul scurt.

Traseul lung va ramane identic in zona de creasta, dar va avea, de la intrare in golul alpin, o varianta de back-up in caz de vreme nefavorabila/furtuna inopinata. Astfel, din creasta, se va cobora inapoi in valea Galbenul si se va urma traseul scurt. Dar sa speram ca nu va fi cazul. Marcajele pentru traseul de back-up nu vor incepe din traseul normal, ci doar cu cateva sute de m mai incolo, pentru a nu avea rataciri, dirijarea fiind facuta in caz de nevoie de un arbitru.

S-a modificat de asemenea finalul traseului lung. S-a renuntat la coborarea destul de haotica in dreapta din sosea, pe care oricum anul trecut nu a fost mai nimeni si, pentru deliciul amatorilor de viteza, pana la intrare in Ranca se vor parcurge serpentinele asfaltate de pe Transalpina. In schimb, pentru a nu avea un final prea banal si de asemenea pentru a evita posibile accidentari in zona statiunii care e plina ochi de turisti, la intrare in Ranca traseul paraseste asfaltul in stanga si urmeaza un drum ocolitor prin padure pana la final. Este o bucata superba, gasita de noi in ultimul moment, care va smulge (speram noi) un zambet de final de la iubitorii de MTB adevarat. Bucata incepe cu o coborare in viraje de cateva sute de m pe un jgheab de bolovani, merge pe curba de nivel inca o bucata de cateva sute de m si, pe final, urca trei pante foarte tehnice. Personal sunt foarte incantat de bucata asta care se incadreaza in trend-ul de a baga la tura lunga o portiune foarte grea chiar inainte de final, care sa mai taie elanul amatorilor de un sprint final facil. trend cu care sunt perfect de acord. Bucata e garantata de mine, care duminica seara am stat sa o parcurg personal pentru a ma asigura ca este practicabila. Eu am reusit sa o fac toata fara sa ma dau jos de pe bicicleta. Dat fiind ca e vorba de tura lunga si vorbim de concurenti de elita, cred ca e o asigurare suficienta si ca va avea succes.

Toate aceste bucati, cu risc mare de ratacire, au fost marcate cu spray portocaliu, cu sageti indicatoare pentru directia traseului si cu marcaje in X succesive pentru variantele gresite in intersectii. In decursul saptamanii se vor pune si benzi, pentru ca vizibilitatea acestora e mult mai buna, dar personal garantez ca marcajul cu vopsea, cu putina atentie poate, evita posibilitatea de ratacire chiar si in cazul nefericit in care se vor fura TOATE benzile. In cateva puncte mai ciudate, cu viraje puternice si iesire din drumul principal, vor fi arbitrii. Pe valea Galbenul in schimb, unde se tine drumul forestier, marcajul nu va fi foarte des, doar cate unul de confirmare la cateva sute de m, urmand sa fie marcate bine intersectiie. In principiu, cand se merge pe un drum mare si clar, nu se iese de pe el pe cine stie ce poteca decat in locuri marcate foarte bine.

Pe final am si o veste mai putin fericita, dar foarte importanta. Duminica, pe primii cativa km de urcare din Novaci spre Ranca, va avea loc o etapa de raliu, motiv pentru care urcarea va fi permisa doar pana la ora 8 dimineata. Pentru eventualii amatori de a urca sus doar de duminica dimineata, va rugam sa aveti acest lucru in vedere, astfel incat fie sa incercati sa ajungeti in Novaci inainte de 8, fie sa alegeti una din rutele ocolitoare, in functie de zona de unde veniti, prin Petrosani, Sebes sau pe la Voineasa, urmand sa ajungeti in Ranca prin Obarsia Lotrului. Sa speram ca nu va fi cazul.

Nota Transalpin Bike - si vineri o sa fie blocata soseaua nationala intre orele 8:00 si 18:00 cu o pauza intre intre 13:00 si 14:00.
Sambata soseaua este deschisa traficului rutier.
Pentru mai multe informatii despre programul raliului accesati:  http://evenimenteauto.ro/cnvcd-cupa-gorjului-2012-10-12-august/ 

Inscrierile vor fi deschise la barul de pe partia de schi din spate de la Hotel Onix sambata seara intre orele 17 si 23 si duminica dimineata de la 7 pana la ora 9.

La finalul concursului, pentru ca gusturile culinare sunt variate si nu toata lumea agreaza tocana de oaie la ceaun de anul trecut, se vor servi foarte probabil paste. Pentru amatori, va fi disponibila foarte probabil si tocana de oaie la ceaun preparata de cei de la bar, contra cost. 


Update: 06.08.2012

Dupa un tur de forta impreuna cu Horatiu Campian am adus un plus de valoare traseelor Marathon si Classic. Am inlocuit prima bucata de coborare grea,cu un drum forestier nou ce duce tot in traseu ( parca a fost facut pentru noi ;) )  Despre inlocuirea push bike ului de pe finalul traseul Classic deja stiti. La traseul Marathon am introdus o bucata tehnica pe final - dupa ce se coboara pe Transalpina si se intra in Ranca, traseul paraseste soseaua si intra in padure prin stanga pe un drum forestier, se trece prin spatele unitatii militare  si se ajunge in parcarea din spatele hotelului Onix (Horatiu are meritele aici :) ) Astfel evitam un finish in forta pe coborare pe sosea.
Este marcat in proportie de 90% traseul Classic, marti o sa marcam impreuna cu baiatii de Salvamont si traseul Marathon.
O sa fie oprit traficul la startul concursului, de la Start pana la Releu si o sa mai fie oprit pentru o ora ( de la intrarea primului ciclist) pe segmentul Vf. Papusa - Ranca.

Update: 02.08.2012
Doar concurentii care achita taxa de participare prin transfer bancar sau cash pana la data 06 august 2012 (luni) vor primi in pachetul de start tricouri inscriptionate  cu logourile TransAlpin Bike si ale sponsorilor.

Pentru o mai buna organizare, startul si sosirea o sa aiba loc in parcarea mare de langa Hotel Onix ( tot in zona centrala ca si anul trecut)
Am inlocuit pushbike ul de la finalul traseul Classic prin prelungirea traseului cu 6 km.
Sistem de cronometraj electronic asigurat de Ovidiu Simen.
Premiem primele trei locuri la toate traseele.
Premii in bani pentru toate grupele de varsta la traseul Marathon, premii in produse si vouchere pentru toate grupele de varsta la traseul Classic cu un bonus cash pentru castigatorul la general al traseul Classic si premii in produse si dulciuri pentru traseul Family. Premii asigurate de sponsorii nostri: Vittel, Corny, King Oscar, Artego Tg Jiu, High5, Chio Chips, Mos Ion Roata, Giant si Casa Montana Ranca.
Finisheri vor primii medalii si diplome.
Pachetul de start o sa contina chipul de cronometraj, numar de concurs, produse oferite de King Oscar Sea Food, Chio Chips si High5 si speram anul acesta si tricouri :) !
La punctele de alimentare veti gasi apa minerala Vittel, bautura energizanta HIGH 5, batoane cu cereale Corny, banane, citrice, glucoza.
Anul acesta la final o sa oferim paste si bere asigurate de Grupul Anna din Targu Jiu( Hotel Anna, Anna Events, Pizzeria Ana, Terasa Anna).

Ne vedem pe 12 august 2012!

vineri, 27 iulie 2012

Vittel, din Turul Frantei la TransAlpin Bike Marathon - 2012 !

Vitalitate (body & mind) 

 
Vittel reprezinta o sursa a vitalitatii din 1854. 

Are originile in regiunea Vosge, Franta fiind vandut in peste 80 de tari.

In fiecare minut 1800 de sticle de Vittel sunt vandute in lume. 


Vittel este brand-ul traditional in Franta fiind lider pe canalul Out Of Home.
Fie ca e zi sau noapte, in orice loc, Vittel ofera o gama completa de care oricine se poate bucura la orice ocazie. Ofera un echilibru de minerale esentiale, rehidrateaza corpul, adresandu-se unor persoane active, dinamice, deschise, cu o atitudine pozitiva.


Si pentru ca voi, participantii la TransAlpin Bike Marathon - Ranca 2012 sunteti persoane  active, dinamice, deschise, cu o atitudine pozitiva, Vittel vine in sprijinul vostru la punctele de alimentare de pe traseu si finish !

Corny o sa asigure la punctele de alimentare necesarul de energie la TransAlpin Bike Marathon 2012 !


Corny este unul dintre principalii jucatori de pe piata europeana a batoanelor de cereale. Baton de cereale unic, special creat pentru a imbina cu succes gustul desavarsit cu ingredientele sanatoase.

Corny este un snack sanatos, care ofera satisfactie consumatorului, avand cereale hranitoare si mai putine grasimi decat batoanele obisnuite. Energia furnizata de Corny organismului este de o mai lunga durata decat cea oferita de batoanele obisnuite.

King Oscar va oferi in pachetul de start diverse sortimente de produse din peste!


King Oscar este o companie construita pe o bogata mostenire norvegiana de excelenta. In termen de categorii de produse si segmente de piata King Oscar este prima alegere a consumatorilor de produse din peste si fructe de mare.
King Oscar depune eforturi continue pentru a oferi cea mai buna calitate, cel mai bun gust, cea mai buna textura si puritate, cea mai buna nutritie, cele mai bune arome, cele mai bune retete.


Carnea de peste este o sursa inestimabila de vitamine, minerale si oligoelemente benefice ciclistilor! De altfel, nutritionistii considera carnea de peste ca fiind cel mai sanatos produs de origine animala si recomanda consumul de peste de doua - trei ori pe saptamana.
Proteinele pe care le contine pestele au toti aminoacizii indispensabili, inclusiv izoleucina sau valina, care fac parte din structura muschilor, si glutamina care ajuta la combaterea oboselii. Pestii cei mai bogati in proteine sunt tonul (27g/ 100 g)
Pestele contine si mult fosfor, in special tonul si sardinele. Fosforul, alaturi de calciu, este important pentru mentinerea sanatatii sistemului osos. Iodul este un alt element care se gaseste din plin in carnea de peste, mai putin in cazul pestilor de apa dulce. Iodul este esential pentru producerea hormonilor tiroidieni. Alte minerale esentiale care se regasesc in carnea de peste sunt fierul si seleniul. Cat despre vitamine, le poti gasi pe cele din complexul B, in special B6 si B12 - care permit sinteza lipidelor si a proteinelor si ajuta la combaterea anemiei si a bolilor sistemului nervos -, vitamina D - importanta pentru asimilarea calciului si vitamina A - benefica pentru ochi si piele.

Iata cate motive aveti sa consumati produsele din peste si fructe de mare King Oscar.



vineri, 20 iulie 2012

Invitatii - Cu bicicleta la mare - TransAlpin Bike Marathon

Participantii la evenimentul Cu bicicleta la mare, castigatori ai invitatiilor la TransAlpin Bike Marathon 2012 - Ranca sunt rugati sa se inscrie pe site: http://transalpinbike.blogspot.ro/p/inscrieri.html , la rubrica observatii trebuie sa mentionati "Invitatie - Cu bicicleta la mare" . Ulterior la ridicarea pachetului de concurs sa prezentati invitatia. Multumesc.

luni, 25 iunie 2012

Inscrieri in magazinul Mos Ion Roata

La fel ca si anul trecut va puteti inscrie si achita taxa de concurs la magazinul Mos Ion Roata situat pe sos. Stefan cel Mare, nr. 15, sect. 2, Bucuresti (intre IGP si alea Circului).
Telefon si fax magazin.: 021.210.40.32 .

marți, 12 iunie 2012

Podium pentru echipa TransAlpin Bike



Dupa ce anul trecut echipa TransAlpin Bike in formula : Laurentiu Dobre - inot, Aida Zodie - alergare, Paul Dragan - bicicleta,  a ocupat locul 4 in proba de stafeta mixta, anul acesta a venit si podiumul!
Felicitari celor trei muschetari componenti ai echipei de triatlon TransAlpin Bike, ocupanta a locului 3 in proba de stafeta masculin in cadrul competitiei Fara Asfalt desfasurata pe data de 2 iunie la 2 Mai.
Echipa a avut o componenta noua : Gabriel Viorel - inot, Florin Simion - alergare si Valentin Pasa (Lotus Bike) - bicicleta.
Echipa s-a clasat pe acelasi podium cu echipa TYR (avandu-l in  componenta pentru proba de inot pe campionul olimpic Razvan Florea) si puternica echipa Nomad Merida cu Dan Sardan in proba de bicicleta.

Cititi pe blogul lui Florin Simion cum a vazut el concursul.

Mai jos aveti clasamentul.



Nr.Start Nume       Loc/Tip Stafeta   Tip stafeta Inot       Tranzitie 1 Alergare Bicicleta  Timp total


2273 TYR TEAM                 1            masc         00:11:07     00:00:51 00:39:03 01:20:42 02:11:44
 
2256 Nomad Merida          2            masc         00:14:38 00:00:58 00:46:45     01:15:57 02:18:19
 
2271 TransAlpin Bike        3            masc         00:17:35 00:01:03 00:43:59 01:19:16 02:21:55



Trebuie sa le multumesc Laurei Baciu (High5) si lui Alex Diaconu pentu aportul adus la formarea echipei.

Locul 3 !!!


Gabi Viorel
Flo
Vali Pasa

vineri, 27 aprilie 2012

Tabara de Triatlon 2012 la 2 Mai cu Alex Diaconu

Celor ce vor sa se pregateasca pentru Triatlonul Fara Asfalt si pentru seria de triatloane, duatloane si concursuri de inot in mare sau lac din acest an le recomandam Tabara de Triatlon 2012 – un eveniment in cadrul caruia vor face pregatire fizica si vor afla informatii utile in competitie chiar de la Alexandru Diaconu, triatlonist profesionist si unul dintre sportivii de elita ai Romaniei.
Tabara va avea baza in statiunea 2 Mai, intr-un ambient linistit si prietenos, iar sesiunile de antrenament vor simula perfect conditiile probelor unui concurs de triatlon.
Scopul acestei tabere este acela de a descoperi atmosfera antrenamentelor pentru triatlon si de a-i ajuta pe participanti sa-si imbunatateasca tehnica pentru inot, ciclism si alergare;  in plus, se vor discuta notiuni de mecanica (subtilitatile tehnice care deschid poarta catre adevarata atmosfera competitionala) in vederea participarii la concursuri de triatlon si, secundar, concursuri de MTB, alergare off-road si inot in ape deschise. Invitatia se adreseaza cu precadere incepatorilor.
Programul taberei:
Check in – joi, 3 mai, intre orele 18 si 22 la pensiunea Dinamo din 2 Mai. Cazarea participantilor se va face la aceasta pensiune, camerele sunt confortabile iar gazdele foarte primitoare.
 
Vineri, 4 mai
7.00-8.00 micul dejun
9 – 11 mobilitate- alergare – mobilitate
11.00-12.00 discutie despre blocajele care apar in timpul antrenamentelor
12:30 – 13:30 masa de pranz
15.30 – 17:30 inot
18.30 – 20 cina
20 -22 Q&A despre alegerea echipamentului potrivit, proiectii, etc.
Sambata , 5 mai
7.00-8.00 micul dejun
8.30-10.00 notiuni de mecanica bicicletei
10.30-15.00 antrenament bicicleta pe traseul concursului Fara Asfalt
(vom lua sandwich-uri la noi pentru masa de pranz)
16.00-17.30 inot si notiuni despre inotul in ape deschise
Ora 18.00-19.00 cina
19:30 – 22.00 – proiectie filme triatlon, povesti de la competitii, puncte limita si altele.
Duminica, 6 mai
Ora 7.00-8.00 micul dejun
Ora 8.30-10.00 importanta unei nutritii sanatoase si ziua precompetitionala.
Ora 10.00-12.00 mobilitate- alergare-mobilitate
Ora 12.30-13.30 pranzul
Ora 13.30-14.00 Check out
Pachetul oferit de organizatori:
- Cazarea si masa
- Produse de nutritie sportiva High5 pentru toate sesiunile de antrenament
- Casca inot personalizata TYR
Tabara Fara Asfalt are un numar limitat de 30 de participanti, iar pretul pentru participare este de 500 ron/persoana. Programele de antrenament vor fi sustinute de Alexandru Diaconu. Plata se face la inceputul taberei, la fata locului. Pentru confirmarea participarii, se achita un avans de 200ron, pana cel mai tarziu pe 01.05.2012 in contul Asociatiei C.S. Fara Asfalt: RO68RNCB0072126945590001. Plata integrala se poate face si cu card bancar pe site-ul Aventuria.ro.
Echipament obligatoriu:
- ochelari de inot, costum de baie
- bicicleta (mountain-bike), o camere de rezerva pentru bicicleta, casca de ciclism
- echipament de alergare (pantofi alergare, sapca sau bandana, pantaloni de alergare, etc.)
Echipament recomandat:
- costum de neopren
- alte echipamente ciclism  (ochelari soare,  costum ciclism, etc).
Inscrierile se fac prin email (nume/prenume, varsta, greutate, pregatire sportiva, numar telefon) la contact@faraasfalt.ro.
Pentru detalii suplimentare puteti lua legatura direct cu Alex Diaconu la telefon 0754010172.
Succes!

vineri, 20 aprilie 2012

Sponsor HIGH5

Pe 12 august prietenii nostri de la Nutricult vor fi alaturi de noi.
Fiecare concurent va beneficia in pachetul de start si punctele de alimentare de pe traseu si finish de produsele  HIGH5.

joi, 12 aprilie 2012

Bannere

Pentru cei care vor sa promoveze evenimentul TransAlpin Bike Marathon si au un site sau blog, am atasat mai jos cateva variante de banner.
Trimiteti un mail cu site-ul vostru si o sa va adaugam un link la noi pe site.



sâmbătă, 31 martie 2012

10 invitatii la TransAlpin Bike Marathon






 Pentru ca Asociatia Sportiva TransAlpin Bike promoveaza intoarcerea oamenilor in natura intr-un mod civilizat si mersul cu bicicleta ca stil de viata o sa oferim participantilor la evenimentul ProSport cu bicicleta la mare, 10 invitatii la TransAlpin Bike Marathon - Ranca.
Asa ca nu mai stati si inscrieti-va sa mergeti cu bicicleta la mare.

joi, 22 martie 2012

TransAlpin Bike Marathon - 12 august 2012

foto: Catalin Negrila

  Avand in vedere succesul pe care l-a inregistrat anul trecut prima editie a competitiei de maraton mountain bike, TransAlpin Bike Marathon - Ranca, si feedback-ul pozitiv venit din partea concurentilor , Asociatia Sportiva TransAlpin Bike va organiza in acest an cea de-a doua editie sub acelasi nume. 


Competitia va avea loc in data de 12 august 2012, urmand traseele cunoscute deja de cei 220 de concurenti atat din tara cat si din strainatate care au participat la prima editie. Ceea ce o diferentiaza de celelate competitii organizate pe teritoriul Romaniei pana in acest moment, este altitudinea la care se desfasoara, la peste 2.100 m, intersectandu-se cu Transalpina -  cea mai inalta si spectaculoasa sosea din tara.



Vor fi trei trasee diferite ca lungime şi dificultate, marathon (55 km cu diferentă de nivel pozitiva 2.000 m), classic (35 km cu diferentă de nivel pozitiva 1.200 m) si family (10km - un părinte + copil de maxim 14 ani), având startul şi sosirea în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului. Urmarim anul acesta sa eliminam zonele dificile de push bike, sa avem mai multa grija la marcarea traseului, o instruire mai buna a arbitrilor de pe traseu.

Aici in muntii Parang, natura in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce iti taie respiratia. Padurile nesfarsite de brazi , raurile repezi , verdele crud al ierbii intrerupt de pete roscate caracterisice cimbrisorului de munte, combinat cu albastrul pur al cerului si o liniste totala ne dau senzatia de inceput de lume. Startul competiţiei va avea loc la 1.600 m altitudine, traseele vor strabate padurile de brazi pe coborarea spre Baia de Fier, vor urma cursul raului Galben iar apoi vor urma catarari provocatoare ce vor ajunge pe creasta la altitudinii de peste 2.100 m.

La fel ca la prima editie, vrem ca TransAlpin Bike Marathon sa imbine frumusetea traseului, buna organizare si prietenia iar la sfarsit sa plecam sanatosi si fericiti.


Paul Dragan
Asociatia TransAlpin Bike